Un preot despre iadul de la L’Aquila

De duminica incoace, localitatea L’ Aquila, cea mai afectata de cutremure din toata Italia, s-a golit de lume. Cele câteva sute de români care muncesc in zona fie si-au urmat patronii in alte tinuturi italiene, fie au luat drumul spre tara. Un preot catolic, aflat din septembrie anul trecut in orasul italian, povesteste cu groaza despre seisme, victime si sperante naruite.

Frica si deznadejde. Altceva nu mai este in sufletul românilor stranieri aflati in localitatea L’Aquila, cel mai greu lovita de urgia cutremurelor. De mai bine de doua saptamâni pamântul se zguduie fara intrerupere, stârnind spaima si nesiguranta. Insa nimeni, nici italian, nici stranier nu a crezut ca poate fi si mai rau. „Noi am simtit cutremurele mai de demult, dar nu am intrat in panica. Nu erau de intensitate mare. Duminica insa, in noaptea de 5 spre 6 aprilie, a fost cutremurul cel mare. La ora 3.32 de minute. A tinut cam 22 de secunde. M-am trezit intr-un zgomot puternic. Auzeam cu trosnesc peretii, si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma refugiez intr-un colt al imobilului, sub o grinda, unde consideram eu ca sunt oarecum ferit. Când s-a terminat cutremurul am iesit repede afara, de teama sa nu se repete“, ne spune Ioan Bisog, preot catolic in localitatea L’Aquila. Asa au facut toti locuitorii, speriati de intensitatea cutremurului. A fost nevoie de timp ca oamenii sa prinda curaj, sa revina in locuintele abandonate, pentru a strânge câteva lucruri strict necesare si a se imbraca mai bine. „In noaptea respectiva nimeni nu a avut curaj sa doarma in paturile proprii. Eu am dormit in masina. In ziua urmatoare, toata lumea era panicata. Toti au ramas pe strazi, pentru ca unui bloc invecinat i-au cazut peretii, iar oamenii au realizat ca in orice moment cladirile se pot prabusi“, povesteste preotul Bisog.

Cei mai multi români au plecat din L’Aquila

De la inceputul acestei saptamâni, orasul L’Aquila aproape s-a golit de oameni. Unii dintre localnicii si-au facut bagajele si au plecat la rude, cât mai departe de zona cutremurelor. „Româncele care lucrau ca menajere sau infirmiere si-au urmat angajatorii. Insa au ramas si destui in L’Aquila, sperând intr-o minune. Unii s-au refugiat la corturile amplasate intr-o zona lipsita de pericole, iar altii au ramas pe strazi, dormind in aer liber. Nimeni nu s-a aventurat sa doarma in case, pentru ca au urmat nu stiu câte replici. Si asta noapte (miercuri spre joi – n.a.) a fost un cutremur destul de mare“, spune românul din A’quila. Parintele Ioan Bisog este inca urmarit de cosmarul blocurilor darâmate si cadavrelor scoase de pompieri de sub darâmaturi. „Am inteles ca erau studenti in cladirea prabusita. Chiar si un copil a murit“, spune afectat Ioan Bisog.

Italienii au uitat de adversitatile fata de români

In L’Aquila este o comunitate puternica de români. Cei mai multi lucreaza in constructii, dar sunt si destule femei ce trudesc in familiile italiene ca menajere sau ingrijitoare ale persoanelor vârstnice. „Catolici cred ca sunt vreo 40-50. Cel putin cam atât veneau la Liturghie. Mai sunt si ortodocsi. Este un parinte ortodox, Iulian Stoica, care celebra si el Liturghie pentru crestinii ortodocsi. Cred ca, in total se poate vorbi de 200-300 de români. Multi dintre ei sunt acum dezorientati.
I-am auzit pe tineri spunând ca vor pleca spre nord, sa-si caute altceva de munca. Sunt si unii care au plecat spre case, tinând cont ca sunt Sarbatorile Pascale. Dar unii au ramas pe loc, sperând in minuni“, sustine parintele Bisog. Necazul care s-a abatut asupra centrului Italiei i-a solidarizat pe oameni, indiferent de nationalitate. Italienii au uitat de adversitatea lor fata de români si, dupa cum sustine preotul Bisog, au ajuns sa-i priveasca mai cu ingaduinta.

www.desteptarea.ro

Softplay-cel mai mare si mai complex loc de joaca pt copii din Bacau

Softplay este cel mai mare si mai complex loc de joaca pentru copii din Bacau, amenajat pe o suprafata de peste 200 mp, tobogane, piscina cu bile, saltea gonflabila, labirint, curse cu obstacole, softplay modular, unic in Bacau.
La Softplay sunt organizate cele mai atractive petreceri pentru copii:clowni, printese, personaje animate, face painting, baloane, etc.
HAI LA JOACA!

O privire catre cer….

Plimbandu-va in serile …destul de friguroase ale ultimei saptamani de “faurar”, este posibil sa fi remarcat o “stea” ce se deosebea de cele vazute in mod normal pe cerul senin (conditie obligatorie!). Poate v-ati explicat ca e o faza mai intensa a Luceafarului. De fapt, este cometa Lullin, un corp ceresc cu un aspect verzui, datorat gazelor de la suprafaţă, având una din cozi îndreptată spre direcţia de mers. În dimineaţa zilei de 25 februarie, în jurul orei 05.00, s-a aflat la aproximativ 61,3 milioane de kilometri de Pământ, fiind, pentru prima dată, prezentă în sistemul nostru solar si vizibila fara dispozitive speciale. Aspectul cel mai interesant privind această stea este că Lullin gravitează în jurul Soarelui, contrar sensului planetelor din sistemul solar (acesta fiind invers acelor de ceasornic). La noi în ţară, a avut maximum de vizibilitate pe 24 februarie începând cu ora 19.11, până a doua zi dimineaţă, la 7.37… Despre acest eveniment astrologic am citit inca de duminica facand revista presei de fiecare zi… Desi cadrul rural parea ca indeplineste intocmai conditiile (absenta iluminatului public, gradina din spatele casei fiind ideala…), nori potrivinci s-au opus mult asteptatei (de catre mine) aparitii. Nu mica mi-a fost mirarea (si incantarea) insa, ca in seara urmatoare- 25 februarie, aceeasi cometa sa se lase observata in jurul orei 18.00, pana la ora 21:30 conform unor verificari proprii.
Chiar si pentru cei minim interesati, va garantez…imaginea este speciala. Luceafarul (Venus- planeta cu vizibilitatea cea mai mare pe toata durata unui an, si de o stralucire mai puternica decat a stelelor), paleste la o incercare de comparatie. Tenta verzuie, dar si intensitatea luminii, o face inevitabil de remarcat…e de ajuns o privire catre bolta cereasca, asta, pana la sfarsitul lunii martie, limita de timp pana la care este posibila observarea si, pentru pasionati- admirarea acesteia ( totusi, data fiind trecerea zilei de optima vizibilitate, folosirea binoclului este recomandabila).

Pensionarii, bataia de joc a celor de la Eon Gaz Bacau

Pensionarii si cei cu venituri mici au primit o lovitura dura, la inceputul acestei luni, de la Eon Gaz Bacau. Mai marii gazului din Bacau au decis sa trimita doua facturi, ba chiar trei in unele locuri, sumele fiind uriase pentru cei care traiesc dintr-o pensie. Astfel, pensionarii risca sa ramana fara gaz, deoarece sumele sunt extrem de mari.

Un caz este al Getei L., care a primit trei facturi insumand aproape 450 de lei. Asta in conditiile in care pensionara, impreuna cu sotul ei, ridica aproximativ 700 de lei lunar.  “De unde platesc eu banii astia?”, a spus Geta L. “Mi-a venit si factura de la lumina, trebuie sa mai iau si medicamente, ne mai trebuie si mancare. Noroc ca avem subventie, ca altfel trebuia sa platesc aproape 900 de lei”.

Pensionara a fost surprinsa ca timp de trei luni nu i-a venit factura. asa ca si in decembrie, dar si in ianuarie, a trecut pe la casieriile Eon Gaz pentru a achita facturile. Numai ca de la casierie i s-a spus ca nu are nimic de plata. “Chiar am vrut sa fac economie. Am facut caldura cu lemne, pentru ca stiam ca gazele sunt scumpe. Am banuit ca subventia de 160 de lei mi-a acoperit in totalitate costul gazului. Pentru ca in februarie sa primesc trei facturi. De unde dau eu banii astia?”.

Interesant este ca toate cele trei facturi pe luna noiembrie, decembrie si o mica parte din ianuarie sunt emise pe 17 februarie. “Platiti si dumneavoastra cum puteti!”, i s-a sugerat de la Eon Gaz.

In alte cazuri, facturile au ajuns pe data de 17 sau chiar 18 februarie, insa erau emise de pe 9 februarie. Plicurile au venit cu o scrisoare in care se explica modalitatea de facturare. Totul ar parea in regula, numai ca persoane din Eon Gaz sustin ca problema ar fi cea a personalului. Lipsa oamenilor face ca Eon Gaz sa nu poata citi contoarele la timp pentru a factura lunar. ~n plus, in luna decembrie, o parte a personalului a fost in concediu, asa ca nu s-a facut citirea la timp. Asa ca, facturile au venit incarcate, desi `n scrisoare se subliniaza ca ar fi vorba de doar 30 de zile.

Dincolo de probleme Eon raman nemultumirile pensionarilor care trebuie sa-si dramuiasca fiecare leu in parte. Se stie, pensionarii sunt cei mai buni platnici, pentru ca ei constientizeaza ca o restanta le-ar afecta serios bugetului. Numai ca Eon Gaz nu are scrupule si isi face propria politica.

Universitatea din Bacau acopera plagiatul

O noua realitate halucinanta, provenita direct din “bucataria” institutiei de invatamânt superior din Bacau, arata situatia grava in care se afla mediul nostru universitar. Prof. univ.dr. Gabriel Lazar, prorector cu programe de cercetare si Marius Stamate, de asemenea, profesor in cadrul Universitatii Bacau, sunt suspectati de plagierea unei lucrari stiintifice, publicata in revista MOCM, revista considerata “copilul de suflet” al rectorului Valentin Nedeff.

Totul a inceput la mijlocul lunii trecute, prin incercarea de exludere din viata universitara a doi profesori, demers pe care surse apropiate Universitatii din Bacau il pun pe seama unui conflict deschis intre rectorul Valentin Nedeff si cadrele didactice a caror inlaturare este urmarita de ceva timp. Ca urmare a acestui fapt, profesorii Marius Stamate si Gabriel Lazar apropiati si colegi de catedra ai rectorului au sesizat, de curând, comisia de etica a Universitatii, in vederea susceptibilitatii de plagiat a profesorilor vânati. Aceleasi surse vorbesc despre intentia rectorului de a scapa de oamenii incomozi din cadrul Universitatii Bacau, folosindu-se, in acest sens, de “locotenentii sai” (Marius Stamate si Gabriel Lazar) pentru a le “cauta dusmanilor nod in papura, prin intermediul Comisiei de etica din USB”.
Colac peste pupaza, taman cei doi gardieni ai eticii universitare, respectiv Marius Stamate si Gabriel Lazar, par a se face vinovati de “furtul intelectual”, prin excelenta. Se pare ca cei doi au publicat in anul 2007, in volumul 3 al revistei locale MOCM (asa-zisul “copil de suflet” al rectorului Valentin Nedeff) un articol copiat, cu foarte mici diferente de forma, dintr-o lucrare stiintifica din Olanda. Studiul, insusit de cele doua cadre didactice bacauane, despre aplicatiile dioxidului de titaniu (”Application of Titanium Dioxide Photocatalysis to Create Self-Cleaning Building Material”), este la origine o lucrare de prezentare a patru profesori olandezi: Roland Benedix, Frank Dehn si Jana Quaas, Marko Orgass.
Plagiatul, o eroare umana?

Prins cu mâta universitara in sac, Marius Stamate, unul dintre autorii materialului calchiat, a preferat sa nu comenteze aceasta situatie, pretextând ca se afla in trafic si nu ne poate oferi o explicatie la asemanarea izbitoarea a felului in care se prezinta cele doua articole. Pe de alta parte, prof. univ. dr. Gabriel Lazar, cel de-al doilea semnatar al plagiatului si, culmea paradoxului, prorector al Universitatii din Bacau, a fost de acord sa discute cu noi si sa ne prezinte contextul regretabilei erori, realizata prin publicarea acestui articol. Prorectorul a catalogat acest gest ca pe o eroare, venita, exclusiv, din partea colegului sau, Marius Stamate, precizând ca, pâna de curând, nici macar nu avea cunostinta de aparitia acestei pseudolucrari stiintifice. “Aparitia acestui articol este, fara indoiala, o chestiune foarte grava. Trebuie spus, insa, ca eu nici macar nu am citit aceasta prezentare, nu mi-am adus niciun fel de contributie, mai mult, chiar, nici macar nu stiam de existenta lui intr-o revista de specialitate. Colegul meu, Marius Stamate, cu care am mai colaborat la alte activitati de cercetare, a facut o eroare, trimitând, din greseala, spre publicare acest text. Oricum, daca va fi nevoie, eu ma voi pune la dispozitia comisiei de etica din cadrul Universitatii Bacau, cea in masura sa judece acest caz”, ne-a explicat profesorul Gabriel Lazar. Asadar, din punctul de vedere al responsabilului-sef cu programele de cercetare, cazul este datorat unei erori umane, pasata dibaci in ograda colegului de breasla, Marius Stamate. Astfel, mâta din sac ne este prezentata ca o pisica blânda si nevinovata, aruncata pe tarlaua vecinului.
Din acest punct, lucrurile incep sa semene a praf in ochi, iar in sustinerea acestei teze stau cel putin doua argumente. ~n rimul rând, “cercetatorul” Gabriel Lazar nu a putut sa ne explice cum de o lucrare trimisa, din greseala, spre publicare a suferit, totusi, mici modificari, fiind scoase anumite elemente din respectivul studiu, intervenindu-se, asadar, cu buna stiinta pe text. Si, mai ales, cum se face ca articolul copiat figureaza, alaturi de alte articole, pe “lista lucrarilor stiintifice elaborate, publicate si comunicate”, prezenta pe profilul sau de pe site-ul Universitatii? Sa fi fost inserata acolo de acelasi Marius Stamate, din nou fara stiinta colegului sau?

“Rectorul Valentin Nedeff a deschis Cutia Pandorei” sau caracatita universitara

~ntrucât lucrurile nu sunt niciodata atât de simple pe cât par, am aflat ca la Universitatea Bacau astfel de situatii sunt cercetate cu dubla masura. ~n acest fel, pe lânga o comisie de etica generala, ce functioneaza dupa niste criterii stabilite cu ceva timp in urma, a fost instituita o alta comisie, divizata la rândul ei intr-o comisie de ancheta si una de investigatie, care duce, in cele din urma, la comisia de cercetare. Pentru a nu risca sa fim purtati pe bratele sau, mai bine zis, tentaculele acestei veritabile caracatite universitare vom trece direct la subiect, spunând ca printre membrii comisiei de investigatie se numara si Nicolae-Horia }it, avocatul personal al rectorului Valentin Nedeff, alaturi de profesorul Marius Stamate, cel asupra caruia atârna, acum, sabia plagiatului. ~n aceste conditii este intemeiata curiozitatea noastra de a vedea cum poate fi solutionat un caz, ce il face susceptibil de plagiat chiar pe un membru al Comisiei de etica universitara?
Dincolo de aceasta problema, din seria ametitoare a anomaliilor existente la Universitatea din Bacau, am aflat ca, in ultima sedinta de senat, din 9 februarie a. c., fiind pornit, deja, un adevarat tavalug al neregulilor de la universitatea noastra de stat si speriati probabil de situatia care sta sa explodeze sub presiunea propriilor stângacii, membrii comisiei de etica, condusi de conf. dr. Luminita Druga (catedra de româna a Facultatii de Litere) si aflati sub atenta supraveghere a rectorului Valentin Nedeff, au decis sa ingroape cazurile descoperite de plagiat, punând batista pe tambalul cercetarii stiitifice trase la indigo. Dovada o avem tocmai prin demisia de onoare, din cadrul comisiei de etica, a secretarului acesteia, Florian Stanciu, de asemenea, consilier juridic al Universitatii din Bacau. Acesta isi explica motivul demisiei prin faptul ca, “in sedinta din data de 9 februarie 2009, comisiei i s-a impus sa adopte o hotarâre, prin care sa fie exonerate de raspundere, pe motivul prescrierii, mai multe cadre dicactice din facultatea de Inginerie, in legatura cu sesizarile privind fapte susceptibile de a fi considerate plagiat”. Prin urmare, consilierul juridic, Florian Stanciu nu a putut fi martorul incercarii de musamalizare a unor posibile acte de plagiat, ce constituie o grava incalcare a normelor de etica universitara. “~n acest caz, rectorul Universitatii, Valentin Nedeff a deschis Cutia Pandorei, iar acum incearca inutil s-o mai inchida. Daca asculta de zicala populara, “nu vorbi de funie in casa spânzuratului”, nu se mai ajungea la situatia aceasta”, ne-a declarat Florian Stanciu, referitor la situatia ingrata in care se afla institutia de invatamânt superior din Bacau.

Universitatea de stat din Bacau se incapatâneaza, parca, sa confirme o eticheta de structura care tremura din toate incheieturile, scuturându-si astfel si praful de credibilitate pe care incerca, si asa, cu disperare, sa-l adune gramajoare pentru a se putea prezenta, cu fruntea sus, in societatea universitara. Din pacate, cel mai mult au de suferit, de pe urma acestor inconstiente lovituri in moalele institutiei de invatamânt, lovituri aplicate chiar de fruntea “incununata” a Universitatii, tocmai studentii sau potentialii studenti care-si primesc, intre timp, palmele parintesti de la cei care le calca in picioare demnitatea.

“Daca nu aveti ce face azi, mai treceti pe la banca!”

Zilele trecute am avut o surpriza din partea celor de la Raiffeissen. Am o descoperire de card si, lunar, la pe cardul respectiv dobanda, de circa 150 lei. Numai ca, de vreo doua luni, am tot primit acasa somatii cum ca as mai avea de plata ba 22 de lei, ba 60 de lei. M-am dus la banca respectiva si am cerut lamuriri. De la ghiseu, o tipa acra, mi-a spus ca am restante la dobanda. Fara a ma lamuri in vreun fel. Noroc cu o alta persoana, banuiesc ca un fel de sefa, care m-a informat ca dobanda a crescut din luna noiembrie. “Mai treceti din caand in cand pe la noi!”, m-a sfatuit respectiva. Asta fara ca eu sa fiu informat. Or fi fost scumpe plicurile, insa pentru somatii s-au gasit resurse financiare.

Nu este prima mea patanie cu Raiffeissen. In urma cu vreo patru am vrut sa-mi cumpar un apartament. Gasisem casa, gasisem creditare, numai ca m-am trezit ca figuram pe Biroul de credite. Asta pentru o datorie de 69 de lei, la Raiffeissen. M-am dus la banca cu pricina, care m-a informat ca suma respectiva reprezinta un comision pe care nu l-am achitat dupa terminarea unui credit de nevoi personale. Trecuse un an si Raiffeissen nu mi-a trimis nicio o hartie prin care sa ma avertizeze. Raspunsul bancherilor a fost pentru mine unul socant: “Ce este sub 100 de lei nu trebuie sa va informam. Trebuia sa mai treceti si dumneavoastra pe la banca”.

Concluzia este una simpla: daca ati avut, candva, vreun credit la Raiffeissen si l-ati lichidat, mai treceti pe la banca, chiar daca va stiti curat. Nu de alta, dar s-ar putea sa va treziti cu niscaiva comisioane de achitat, iar banca nu are bani pentru plicuri sa va informeze!

Bacaul, scena unei executii sinistre

Cu exact 92 de ani in urma, la Bacau era executat, cu sânge rece, sublocotenentul Constantin Ciulei. A cazut victima unuia dintre cele mai abjecte acte de tradare din istoria moderna a României, fiind secerat de gloantele plutonului de executie, la 10 februarie 1917, in zona cartierului CFR de astazi. Sfârsitul tragic nu a fost suficient pentru acest martir al primului razboi mondial, iar ramasitele sale, rascolite de buldozerele santierului bacauan din anii ‘70, nu si-au gasit linistea nici pâna in zilele noastre. Imaginea sa, insa, a ramas in memoria taranilor din satele bacauane, care continua sa-i cânte povestea.

La mai putin de un an de la intrarea României in primul razboi mondial, tara noastra se confrunta, deja, cu unul dintre cele mai mari acte de tradare din istoria moderna a românilor, act de tradare al carui protagonist era nimeni altul decât colonelul Alexandru Sturza, fiul fostului prim-ministru Dimitrie Sturza. Colonelul tradator era unul dintre cei ce figurau pe lista celor recrutati de agentii serviciului german de spionaj. Cu toate simpatiile sale pentru Germania si fortele sale armate, datorita relatiilor pe care acesta le avea in rândurile claselor conducatoarea, n-a fost inlocuit, in primele luni de razboi, de la comanda Brigazii a 7-a din Corpul 4 al Armatei a II-a. Din acesta pozitie, la 28 ianuarie 1917, impreuna cu un alt tradator trecut in slujba dusmanului, lt.-col. Crainiceanu (fiul generalului Grigore Crainiceanu), Alexandru Sturza stabileste conditiile in care urma sa se predea Puterilor centrale, alaturi de Regimentul 25 infanterie. Intentia celor doi era aceea de a imprastia manifeste in rândul soldatilor români, prin care se urmarea slabirea rezistentei trupelor noastre.

Plutonul de executie de la Bacau

Acestui complot pus la cale de filogermanii Sturza si Crainiceanu avea sa-i cada victima si sublocotenentul  Constantin Ciulei. Astfel, acesta isi va afla sfârsitul tragic printr-o executie nemeritata, la 10 februarie 1917, in jurul orelor 15.00, iar scena momentului de trista amintire va fi chiar Bacaul, mai exact poligonul de tragere, situat atunci pe locul unde se afla, la ora actuala, strada Constantei, nr. 6. Documentele istorice ni-l prezinta pe sublocotenentul martir, cu putin timp inainte tragicului sfârsit, demn, intr-un veston fara insemnele militare, cu capul descoperit si incadrat de plutonul de executie. “O comanda scurta, o salva si trupul lui se prabusi inert la pamânt”.
Dintr-un articol scris, câteva decenii mai târziu, de colonelul V. Oglan aflam ca: “Din anul 1967, configuratia topografica a zonei s-a schimbat, au disparut zidurile sinistre ale poligonului de tragere si odata cu ele insemnul de capatâi al sublocotenentului Ciulei”. Astazi, nu se mai cunoaste exact locul in care zac osemintele martirului ucis la Bacau. Se banuieste, doar, ca un bun crestin, gasindu-le ravasite, ca urmare a trecerii buldozerelor in perioada reconstructiei Bacaului, le-a luat si le-a reinhumat la marginea santierului de acolo. La scurt timp, se pare ca pe trupul ostasului român avea sa apese, din greu, o magazie cu materiale de constructie.
In ciuda acestei nedreptati istorice, bacauanii nu l-au uitat, iar povestea celui avansat, chiar de ei, la gradul de capitan, se mai aude si astazi prin satele din apropiere: “La Cacin (Casin) sus pe-o stânca, vegheaza un strajer/ In vale odihneste divizia de fier. Cu ochii peste hotare, cu arma la picior/ El plânge si blesteama pe-un mare tradator/ Pe Alexandru Sturdza ce tara si-a vândut/ (…)/ In orice parte a lumii tu vânzator spurcat. Ajunga-te osânda grozavului pacat/ Ai dus intâi la moarte pe capitan Ciulei/ Ca sa nu poata spune ce cugeti si ce vrei/ (…)/ Si prin stafete mute, ne ispitesti frumos/ Iar noi te blestemaram, c-ai fost un ticalos”.

Tupeu de tradator

Dupa fapta lor, tradatorii Sturza si Crainiceanu au fost urmariti si judecati. Insa, pedeapsa cu moartea, pronuntata impotriva colonelului Sturza n-a putut fi niciodata executata, condamnatul gasindu-se in tabara inamicului.
In lucrarea “Fapte din umbra”, R Georgescu ne spune ca, la scurt timp dupa definitivarea deciziei curtii militare, Alexandru Sturza si-a facut aparitia in Bcurestiul ocupat de trupele germane, unde a fost pus sa lucreze, culmea ironiei, in birourile Ministerului de Interne.Din aceasta postura, el “a desfasurat o intensa munca de determinare a ofiterilor sa semneze un formular-tip”, prin care acestia acceptau a nu lupta in contra Puterilor centrale si respingeau orice complot in contra intereselor germane. Când s-a convins ca Puterile centrale vor pierde razboiul, cu un simt al parvenitului inascut, Alexandru Sturza a schimbat casa sa din Bucuresti cu cea  a lui Alexandru Beldiman, situata in Charlottenburg, Germania, iar spre sfârsitul ocupatiei germane s-a stabilit definitiv in acea tara.

Dintotdeauna istoria, prin anomaliile sale, a permis sa-i scape intâmplari precum executia odioasa de la Bacau. Datoria noastra nu este aceea a demersului donquijotesc, de indreptare a acestor erori, ci asigurarea unei corecte reprezentari a adevarului istoric.

Universitatea Bacau ocupa locul 19 intr-un top al universitatilor din Romania

Mediul universitar bacauan sufera serios atunci când vine vorba de cercetarea stiintifica. Intr-un top al universitatilor (de stat si particulare) din România, realizat de Asociatia cercetatorilor români, Ad Astra, Universitatea din Bacau ocupa un mediocru loc 19, fiind devansata de majoritatea centrelor universitare de stat din România. Astfel, cadrele didactice din invatamântul nostru superior au reusit “performanta” de a publica doar 9 articole in revistele stiintifice recunoscute pe plan international, fapt ce reflecta slaba pregatire si performanta stiintifica ale reprezentantilor acestei institutii de invatamânt.

Mitul unui sistem educational competitiv, pe care românii l-au tinut artificial in viata, vreme indelungata, este contrazis, tot mai des, de rapoartele si clasamentele internationala care aseaza scoala româneasca pe ultimele locuri, comparativ cu scolile si universitatile din tarile civilizate. Drept dovada, nicio universitate din România nu a reusit sa se situeze printre primele 500 de universitati ale lumii. Una dintre cauzele acestei stari de lucruri o constituie si faptul ca pâna si cele mai performante universitati de la noi publica mai putin de un articol pe an, la 3 cadre didactice, in timp ce in tarile occidentale este normal ca fiecare cadru didactic din universitatile care pretind ca fac cercetare, sa publice in medie un articol pe an. Chiar si in aceste conditii, Universitatea Bacau ocupa un “onorabil” loc 9 in clasamentul general al universitatilor din România, realizat de Asociatia cercetatorilor români, Ad Astra.
Clasamentul are menirea de a reflecta pregatirea si performanta stiintifica a cadrelor didactice ale universitatilor, in revistele stiintifice recunoscute pe plan international. Pozitia mediocra ocupata de Universitatea de stat din Bacau dezvaluie o realitate ingrijoratoare, cu doar 9 articole publicate, acest lucru insemnând o medie de 3.95 de articole la 100 de persoane, fapt ce aseaza institutia noastra de invatamânt superior pe ultimele locuri, in rândul centrelor universitare de stat din România. Astfel, Universitatea Bacau este devansata de institutii de invatamânt superior precum: Universitatea “Valahia” din Târgoviste, Universitatea din Craiova, Universitatea “Dunarea de Jos” din Galati, Universitatea “Ion Ionescu de la Brad” din Iasi, Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea “Ovidius” din Constanta sau Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti, ca sa nu mai vorbim de restul universitatilor din Bucuresti, Timisoara, Cluj Napoca sau Iasi. Singurele centre universitare pe care universitatea din Bacau a reusit sa le depaseasca, in acest clasament trist pentru bacauani, sunt “S.R.L.-urile didactice” (Spiru Haret, Petre Andrei, Hyperion, Emmanuel), universitati particulare, orientate mai mult pe profit, decât pe cercetare stiintifica si câteva universitati de stat, foarte apropiate ca punctaj de Bacau, cum ar fi Universitatea din Oradea, Pitesti sau Brasov.

Cercetare “dupa Ureche” la Universitatea din Bacau

Pentru a afla o explicatie la ritmul “ametitor” pe care il cunoaste cercetarea stiintifica in Bacau, am analizat, la intâmplare, unul dintre multele CV-uri abracadabrante ale cadrelor didactice de aici.
Camelia Ureche este, din luna octombrie a anului 1996, lector universitar la Facultatea de Stiinte a Universitatii Bacau. Din 1992 si pâna in 1996 a activat ca asistent universitar in cadrul aceleiasi institutii de invatamânt. In tot acest timp, activitatile si responsabilitatile principale ce i-au revenit universitarului bacauan au fost: invatamântul si cercetarea. In noiembrie 2006, Universitatea Bacau ii ofera o diploma, ce o califica pentru “documentarea si imbunatatirea sistemului de management al calitatii in procesul educational si cercetare stiintifica”, pentru ca in acelasi an sa devina doctor. Nu ni se spune exact care au fost disciplinele studiate si competentele profesionale dobândite la aceasta forma superioara de invatamânt. Un lucru este, insa, clar. “Doctorul” Ureche nu are publicata, din ceea ce am aflat noi, nici macar o brosurica. In rest, suntem bombardati de articole, cu nemiluita, in revistele internationale cu circuit inchis, nerecunoscute de ISI (Institutul pentru Stiinta Informarii). Nici nu se putea altfel, de vreme ce Camelia Ureche se remarca prin articolase, privind “comunitatile de nevertebrate din culturile de varza” sau “insectele miniere ale plantelor din Parcul dendrologic Hemeius”.

Iata, daca mai era cazul, dovada faptului ca la Universitatea Bacau cercetarea se face “dupa Ureche”. Cele mai multe dintre albinutele noastre universitare deretica grozav, dar fara rezultat si fara vizibilitate, aruncând singura universitate de stat din orasul nostru intr-o deriva teribila, intre anonimat si mediocritate.

Cinematograful Central nu mai intereseaza decat pentru valoarea bazei materiale

Din cele 350 de unitati cinematografice din tara noastra, doar 39 mai sunt in stare de functionare. O statistica ingrijoratoare pentru acest segment al vietii noastre culturale. In municipiul Bacau, perspectivele sunt la fel de sumbre, media de frecventare la singurul cinematograf din orasul nostru este de 0,5 pe durata unui an. Asta inseamna ca o persoana merge la cinematograf odata la 2 ani. Mai mult, dupa o discutie avuta cu Alexandra Glavan, managerul Cinematografului Central din Bacau, am aflat ca interesele care se mai leaga, la ora actuala, de singurul cinematograf bacauan, in stare de functionare, sunt de natura materiala, ca urmare a bunului amplasament de care acesta se bucura.

 

“In Bacaul de altadata, mersul la cinematograf era un eveniment. Dupa o zi de lucru, imbracai hainele cele mai bune si te indreptai, cu zambetul pe buze, spre un loc in care erai indrodus pentru cateva ore intr-o alta lume. Acolo, lumea buna a orasului era intampinata de acordurile unui pian care se asigura de realizarea unei atmosfere de sarbatoare. In timpul derularii filmului se faceau pauze pentru schimbarea rolei, vreme in care publicul iesea pe holul cinematografului unde serveau un pahar de coniac si discutau despre realitatile din timpul zilei. Un rol important in tot acest sistem, bine pus la punct, il jucau casieritele. Acestea erau adevarate vedete locale. Nevoia mare de bilete facea sa fie recunoscute pe strada si salutate respectuos. Cea mai celebra dintre toate casieritele era Sanda de la Cinematograful Muncitorul, acesta fiind si cel mai ravnit dintre cinematografele bacauane, locul unde se intalneau oamenii de cea mai buna calitate.” Iata realitatea cinematografelor din a doua jumatate a secolului XX, aaa cum ne-a prezentat-o istoricul Eugen Sendrea. Spre ce a dus, in cele din urma, proasta gestionare si lipsa de inspiratie a autoritatilor din acest sector? Raspunsul nu e deloc unul imbucurator…    

 

“Statul roman, un prost gestionar”

 

De 23 de ani, de cand se afla la conducerea unitatilor cinematografice din Bacau, Vrancea, Galati si Braila, Alexandra Glavan recunoaste ca situatia actuala, in care se afla cinematografele romanesti si implicit cel aflat sub administrarea sa, este una critica. Din toate cinematografele care existau in judetul Bacau, referindu-ne aici la cele din Buhusi, Onesti, Moinesti, Comanesti, au mai ramas doar doua in stare de functionare, unul in Onesti si Cinematograful Central din Bacau. “Acest sistem este intr-o perpetua transformare, dar totul la nivel declarativ, faptic, nu se face nimic. Realitatea este ca statul roman este un prost gestionar”, a sus]inut Alexandra Glavan.

Dac\ e sa ne referim la lipsa de interes fata de cinematografie, a publicului roman [i cel bacauan, implicit, nu putem sa ne ascundem in spatele unor sintagme gen, "Cinematografele nu mai sunt la moda", sau sa aruncam pe seama televiziunii prin cablu si a internetului starea deplorabila din acest sector. Fara a ignora contributia pirateriei, trebuie sa observam, insa, cauzele reale ale disparitiei cinematografelor bacauane. {i anume, lipsa confortului din salile de cinema si tehnica cinematografica veche de peste 30 de ani. "Nicaieri in lume un cinematograf nu-si poate acoperi cheltuielile fara alte activitati complementare si compatibile cu activitatea sa, dar pentru aceasta este nevoie, in primul rand, de asigurarea confortului publicului amator de film si o tehnica cinematografica la cele mai inalte standarde. Dar se pare ca acest spatiu nu mai intereseaza decat pentru valoarea bazei materiale, mai ales daca e sa tinem cont de excelentul amplasament al Cinematografului Central", ne-a mai explicat directorul singurului cinematograf bacauan, aflat, inca, in stare de functionare.

 

Ministerul Culturii, principalul vinovat

 

Singura solutie care ar putea scoate cinematografele din aceasta degringolada ar fi aplicarea unei strategii de privatizare, dupa modelul ]arilor din fostul bloc socialist, care s-au aflat, la inceput, in aceeasi situatie. In acest context, acuzele clare ale Alexandrei Glavan se indreapta spre fostul ministru al culturii Adrian Iorgulescu, care nu a stiut sa aplice strategia de privatizare pusa la punct, inca din anul 2004, de ministrul, de atunci, Mona Musca: “Acest ministru (Adrian Iorgulescu) a primit o strategie de privatizare, mostenire ramasa de la ministrul, de atunci, Mona Musca, care trebuia aplicata inca de la inceputul lui 2004. Desi am sperat ca se va intampla ceva, pana la urma am ramas cu speranta. De asemenea, sindicalistii RADEF (Regia Autonoma a Distributiei si Exploatarii Filmelor) au impiedicat, din cauza anumitor suspiciuni, acele actiuni care se puteau pune in practica in favoarea unui astfel de demers. Ma tem de indolenta, de neglijenta si lipsa factorilor de decizie in acest domeniu; dupa cum ma tem ca daca va fi sa se realizeze ceva, acest lucru se va intampla, totusi, prea tarziu pentru cinematografele noastre”, o teama justificata si verificata de cei 23 de ani de experienta in acest domeniu.

 

Incheiem cu un apel sugerat de directorul Cinematografului Central din Bac\u. “Le recomand regizorilor care tot vin in Romania, in cautarea unor decoruri de filme horror, sa renunte la studiourile de la Buftea si sa-si indrepte atentia spre starea jalnica in care se afla, spre exemplu, cinematograful Bulevard din Braila si altele ca el, decoruri perfecte pentru filmele de groaza”.

 

Biblioteci comuniste ingropate in capitalism

Publicului bacauan le sunt cunoscute, indeosebi, sub denumirea de “biblioteci de cartier”. Ce sunt ele, de fapt? Filiale ale Bibliotecii Judetene “C. Sturdza”, finantate de Consiliul Judetean, aflate, la ora actuala, intr-o teribila zbatere, chinuindu-se din rasputeri sa respire artificial pentru si prin cei cativa cititori care le mai calca pragul. In Bacau mai exista 3 astfel de biblioteci de cartier: pe strada Energiei, Stefan cel Mare si Filiala Bicaz. Cum se prezinta ele si care este atmosfera in cadrul acestor “vizuini de hartie”? Pentru unii, poate parea normala, pentru altii, mai pesimisti din fire, concluziile nu sunt deloc imbucuratoare.

Inainte de ‘89 aceste filiale ale Bibliotecii Judetene aveau un rol destul de insemnat. Comunistii, care-si propusesera sa faca din locuitorii tarii, cu precadere din exponentii clasei muncitoare, figuri exemplare ale trotkismului si marxismului, au incropit la repezeala astfel de centre de lectura, la care sa aiba acces toti reprezentantii maselor. Asa au aparut bibliotecile de cartier care, odata cu tavalugul capitalist si revolutionarele descoperiri din tehnologie, au pierdut tot mai mult teren, atat la propriu cat si la figurat, ajungand acum niste aratari induiosatoare, cel putin in exerior, pe care orice fond de carte, oricat de bogat ar fi el, nu pare sa mai reuseasca a le salva.

Usi metalice si ferestre zabrelite

Am luat la pas Bacaul in cautarea a ceea ce ar fi trebuit sa fie adevarate bastioane ale culturii si bunului simt. Daca ai curiozitatea sa le cauti, inarmandu-te cu singura informatie a numelui strazii unde acestea sunt amplasate, aventura iti este garantata. Oamenii, vecini de ani de zile ai “bibliotecilor de cartier”, dau neputinciosi din umeri atunci cand incerci sa ceri o referinta. “Locuiesc de mic pe aceasta strada  si nu stiu nimic de existenta vreunei biblioteci” este raspunsul general la care te poti astepta. In cele din urma, inarmat cu ambitie, rabdare si disponibilitate la efort, gasesti “comoara lui Ali-Baba”. Intre o casa de schimb valutar si o scara de bloc isi afla locul si biblioteca. Vazand literele albe, scrise pe fondul albastru spalacit, de pe bucata de tabla pusaacolo ca singura dovada a propriei existen]e, te incearca dubiile atunci cand dai sa pasesti inauntru. Esti intampinat de raceala usilor grele de metal si a ferestrelor temeinic zabrelite. Nu poti sa nu te intrebi de curajul pe care il au micii cititori sa intre in acest spatiu si, dintr-o data, nu te mai mira nici ignoranta celor care au trecut de atatea ori pe langa o biblioteca fara a avea habar de acest lucru.

Dintre cele trei biblioteci de cartier ale orasului nostru, cea mai privilegiata pare filiala amplasatape strada Energiei. Aceasta, mai nou, are si acces la internet, asta chiar daca exista un singur calculator pus la dispozitia cititorilor. Ni se transmite ca, in scurt timp, se vor aduce noi calculatoare pentru micii cititori ai bibliotecii, care in]elegem ca sunt vizitatorii fideli.

Nu la fel stau lucrurile in cazul Filialei Bicaz a Bibliotecii Judetene “C. Sturdza”. Aici investitiile au fost minime de-a lungul timpului, in conditiile in care acesta este singurul spatiu cumparat de care dispune fondul de carte al Bibliotecii Judetene, restul fiind obtinut prin inchiriere. Undeva ascunsa, pe o straduta laturalnica, cu zabrele la ferestre, biblioteca de pe strada Bicaz iti inspira multe lucruri, mai putin pofta de lectura. La intrare esti primit de vocea binevoitoare a bibliotecarei Cornelia Obreja, de 9 ani responsabila cu aceasta filiala de peste podul Narcisa. “Cand am venit eu prima data aici aveam de zece ori mai multi cititori decat acum. De o bucata de vreme, la concurenta cu internetul si televizorul, biblioteca nu mai este atat de mult frecventata. Cititorii, atati cat sunt, mai vin aici pentru a nu bate drumul pana in centru. Dar asta doar de la blocurile din imediata noastra apropiere, restul nici nu cred ca stiu de existen]a bibliotecii de aici. Ne lipseste foarte mult promovarea”, a sus]inut Cornelia Obreja.

Vara, in acest spatiu zgarcit ca intindere,  atmosfera este sufocanta, iarna incaperea este insuficient incalzita, iar investitiile, in afara catorva volume, sunt minime.

Concluzie

Povestea trista a bibliotecilor de cartier nu se opreste aici. Pe langa numarul din ce in ce mai mic de cititori si lipsa unei promovari, de orice fel, te izbesti si de reticenta persoanelor antrenate in acest sistem. La Biblioteca Judeteana“C. Sturdza” nu ti se poate oferi o statistica clara cu numarul de cititori care mai frecventeaza micile “vizuini de hârtie”. Totul este zugravit in culori vesele, optimiste. Ii intrebi de mersul celor 3 cenusarese, surori mai mici si extrem de vitregite ale bibliotecii mari si primesti raspunsuri hotarate, menite sa te convinga din start. Iti vorbesc despre evenimete si expozitii, totul e lapte si miere. Confruntat, insa, cu realitatea de la fata locului dai peste metal si zabrele, un spatiu mult prea stramt pentru actiunile si evenimentele despre care ni se tot spune. Singurul lucru ce mai corecteaza putin drama acestei povesti, incercand sa-i dea o poleiala de final fericit, fiind mirosul puternic si reconfortant de carte. Suficient sa salveze aceste “biblioteci de cartier”, pe cale de disparitie? Ramâne de vazut…

Next Page »